
Echipa Unirea Urziceni s-a calificat, in premiera, in finala Cupei Romaniei, dupa ce s-a impus joi seara, pe Stadionul „Cotroceni“, cu scorul de 1-0 (0-0), in fata formatiei Gloria Buzau, in penultimul act al competitiei.
Partida a fost una de slaba factura tactico-tehnica, cu ialomitenii dominind steril.
Prima parte a jocului a fost lipsita de faze de poarta, importanta meciului punandu-si amprenta pe jocul celor doua echipe, preocupate mai mult sa nu ia gol decat sa inscrie. Singurele faze mai importante s-au consumat la poarta lui Minca, Mara (31’) trimitand peste poarta din marginea careului, la fel ca si Danalache, in minutul 40.
Fotbal in adevaratul sens al cuvantului s-a jucat numai in ultimele 25 de minute, cand au aparut si ocaziile de gol. Mai intai, Danalache a trimis putin pe langa poarta, din zece metri, in minutul 67, pentru ca 12 minute mai tarziu Galamaz sa trimita cu capul putin pe langa poarta, din cinci metri.
Cand toata lumea se pregatea de prelungiri, in minutul 89, Mara a trimis o pasa perfecta pentru Paduretu, care a intrat in careu si a sutat imparabil, la coltul lung.
In prelungiri, jocul putea degenera, antrenorul buzoienilor, {tefan Stoica, fiind la un pas de a sari la bataie la arbitrul de margine, pentru un presupus fault in careu asupra unui jucator de-al sau.
S-a terminat 1-0 pentru Unirea Urziceni, care va juca finala Cupei Romaniei in compania echipei CFR Cluj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu