
Antrenorul echipei Poli Iasi, Petre Grigoras, a declarat luni ca, pentru noua editie de campionat, si-ar dori o clasare in primele 10 echipe.
„In cantonamentul de la Poiana Brasov, am avut si eu ocazia sa-i cunosc pe toti jucatorii, pentru a nu porni cu idei preconcepute. Le-am dat la toti sansa sa joace in meciurile amicale. Lotul nu este complet inca, dar am primit asigurari ca in stagiul de pregatire din Austria vor mai veni trei-patru jucatori. Vreau sa luam jucatori definitiv, pentru ca ati vazut ce s-a intamplat in aceasta vara cand mai multi jucatori care erau imprumutati nu au mai dorit sa continue in Copou si au revenit la formatiile de care apartin. In aceste conditii, eu prefer sa dau credit tinerilor. Pentru noua editie de campionat nu s-a fixat inca un obiectiv, dar eu mi-as dori o clasare in primele 10 echipe. Daca se va vorbi de salvarea de la retrogradare, mai bine nu mai semnez cu Iasul si raman somer!“, a declarat Petre Grigoras.
Tehnicianul iesenilor a mai spus ca fundasul ivorian Salif Nogo ar putea sa nu mai ajunga la Poli Iasi: „Am inteles ca Nogo s-a accientat si nu stiu daca va mai veni in cantonamentul din Austria, asa cum stabilisem initial. ~n aceste conditii, nu stiu daca il vom mai lua pe Nogo. Sper ca in Austria sa-si revina si Nuno Viveiros, care s-a operat in aceasta pauza competitionala si de asemenea il astept la pregatiri pe Stojan Ignatov, care nu a facut pregatirea cu echipa la Poiana Brasov“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu