IN LOC DE BUN VENIT

Am stat mult si m-am gandit daca este sau nu oportun acest blog. Unii spun ca da, altii ca nu.
Asta ramane sa decideti dumneavoastra.
Si nu uitati un singur lucru: DACA NU PUTETI SA FITI BUNI, ATUNCI FITI RAI!

luni, 19 martie 2012

REMIZA CU DINAMO II BUCURESTI


Formaţia CSMS Iaşi a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă, în deplasare, în compania formaţiei secunde a clubului Dinamo, într-un meci contând pentru prima etapă a returului Seriei iI a ligii secunde.

Porniţi în cursa de urmărire a echipelor aflate pe primele poziţii în clasament, elevii lui Ionuţ Popa au obţinut doar un punct în faţa celei mai tinere echipe din serie.
Prima parte a meciului a fost una ştearsă, cu două ocazii la poarta lui Hăisan.
Repriza secundă a fost dominată de ieşeni, care însă nu au reuşit să înscrie. Mai întâi, şutul lui Ciucur din interiorul careului a fost blocat, pentru ca în mintuul 49 ieşenii să ceară penalty la un presupus henţ în careu.
În minutul 51, Onofraş a trimis mult peste poartă din poziţie ideală, pentru ca după numai şapte minute Herghelegiu să nimerească bara porţii dinamoviste.
Cea mai mare ocazie de gol a ieşenilor s-a consumat în prelungiri, atunci când Bădic a şutat puternic, din marginea careului, însă în transversală.
Scor final 0-0 şi CSMS rămâne pe locul 6 în clasament, la 5 puncte de ultimul loc care asigură promovarea.

Niciun comentariu: