Presedintele clubului Poli Iasi, Sorin Boca, a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca prefera ca formatia sa sa fie arbitrata de cavaleri ai fluierului din Romania, chiar daca acestia mai gresesc.
„Si daca suntem sanctionati cu penalty atunci cand arbitrul se afla aproape de mijlocul terenului (n.r. - aluzie la faza in care arbitrul Alexandru Tudor a dictat penaty-ul in urma caruia Unirea Alba Iulia a inscris golul victoriei in etapa trecuta) si tot avem incredere in arbitrii romani! Acesta a fost principiul dupa care ne-am ghidat in ultimii anii, nu e o chestiune de conjunctura. O alta dovada a increderii noastre in arbitrajul romanesc este faptul ca nu am recuzat nici un arbitru. Nu stim inca cine va arbitra maine (n.r. – vineri), dar sunt convins ca vor fi desemnati niste arbitri, chiar daca seful CCA, domnul Huzu, si-a dat demisia“, a declarat Sorin Boca.
Referitor la partida de vineri, de pe teren propriu, cu Astra Ploiesti, Boca a spus ca elevii lui Petre Grigoras „sunt obligati“ sa ia toate cele trei puncte puse in joc: „Am trecut cu greu peste supararea cauzata de infrangerea de la Alba Iulia, dar aste este. Am dominat aproape tot jocul si totusi nu am luat niciun punct. Tocmai de aceea, partida de maine (n.r. – vineri) este foarte importanta pentru noi si jucatorii nostri sunt obligati sa ia toate cele trei puncte puse in joc. Astra nu a reusit pana acum sa inscrie vreun gol, dar nici nu a primit foarte multe. Nu va fi un meci usor, dar noi trebuie sa castigam acest meci“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu