IN LOC DE BUN VENIT

Am stat mult si m-am gandit daca este sau nu oportun acest blog. Unii spun ca da, altii ca nu.
Asta ramane sa decideti dumneavoastra.
Si nu uitati un singur lucru: DACA NU PUTETI SA FITI BUNI, ATUNCI FITI RAI!

miercuri, 6 ianuarie 2010

PETRE GRIGORAS: „ANUL 2010 A ADUS MULTE SCUMPIRI, JUCATORI – NU!“


Antrenorul formatiei Poli Iasi, Petre Grigoras, a declarat miercuri, in gluma, ca anul 2010 i-a adus numai scumpiri nu si jucatorii pe care si-i dorea.
„S-a terminat vacanta si acum ne-am intors la treaba pentru a pregati returul de campionat. Psihic, jucatorii mei cred ca stau bine deoarece vin dupa vacanta. Acum ramane sa vedem si fizic cum se prezinta, pentru ca urmeaza un cantonament extrem de greu la Poiana Brasov, unde vom pune accentul pe acest aspect. Noutati? Anul 2010 a adus multe scumpiri, jucatori - nu! S-au scumpit toate, gazul, carburantii...! Asteptam ca in aceste zile, pana la plecarea in stagiul de pregatire de la Poiana Brasov, sa perfectam transferurile pe care ni le-am propus“, a spus Petre Grigoras la reunirea lotului formatiei iesene in vederea reluarii pregatirilor pentru returul campionatului.
Petre Grigoras a mai precizat ca nu va lua nicio masura impotriva jucatorilor care au venit cu kilograme in plus, ci acestia singuri isi vor face probleme: „Nu sunt chiar asa dur precum par. Nu voi lua nicio masura impotriva jucatorilor care au venit cu kilograme in plus. Singuri isi vor face probleme, deoarece nu vor rezista programului de pregatire“.
In ceea ce-l priveste pe bulgarul Jivko Jelev, care va juca la Steaua, Grigoras a avut numai cuvinte de lauda la adresa fostului sau jucator: „Am auzit si eu ca Jelev va juca la Steaua. Ce pot sa spun? Atat timp cat am lucrat cu el, Jelev a fost un jucator foarte bun si sunt convins ca va face treaba si la Steaua. Ii doresc multa bafta!“

Niciun comentariu: