IN LOC DE BUN VENIT

Am stat mult si m-am gandit daca este sau nu oportun acest blog. Unii spun ca da, altii ca nu.
Asta ramane sa decideti dumneavoastra.
Si nu uitati un singur lucru: DACA NU PUTETI SA FITI BUNI, ATUNCI FITI RAI!

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

POLI IASI A PIERDUT LA MEDIAS


Formatia Poli Iasi a fost invinsa cu scorul de 1-0 (0-0) sambata, in deplasare, de echipa Gaz Metan Medias, intr-un meci contand pentru etapa a XIV-a a Ligii I. Iesenii au reusit sa inscrie in minutul 53, insa golul a fost anulat eronat pentru un off-side inexistent.

Plecata la Medias pentru a lua toate cele trei puncte, Poli Iasi a trebuit sa se recunoasca din nou invinsa dupa un meci nu foarte stralucit al elevilor lui Ionut Popa, insa jucatorii din dealul Copoului pot da vina si pe maniera de arbitraj a tusierului, care a anulat eronat un gol marcat de Tanasa.
Gazdele au inceput bine partida si brazilianul Eric a fost aproape de gol in minutul 10, insa sutul acestuia a trecut putin pe langa poarta lui Branet.
In prima parte a jocului iesenii s-au multumit sa se apere, fara a avea macar vreo actiune notabila la poarta gazdelor, scorul pauzei reflectand in mare masura fotbalul prestat de cele doua formatii, 0-0.
Dupa pauza, mediesenii au deschis scorul la prima actiune mai inchegata, in minutul 48. Branet a respins slab un sut al lui Ciprian Prodan, balonul a ajuns la Boaru, care, dupa ce a trecut si de goalkeeper-ul iesean, a inscris pentru 1-0.
Cea mai controversata faza a meciului s-a consumat in minutul 53, atunci cand Tanasa a reusit sa inscrie, insa golul a fost anulat eronat pe motiv de off-side.
Chiar si asa, finalul de meci le-a apartinut elevilor lui Ionut Popa, care au ratat trei ocazii mari de a restabili egalitatea.
Primele doua ratari i-au apartinut lui Tanasa, cap putin pe langa poarta in minutul 65 si lob peste Stetca, deviat greu in corner de portarul gazdelor in minutul 77.
Ultima mare ocazie trecuta in contul iesenilor i-a apartinut lui Onut, care a reluat cu capul, din cinci metri, razant cu bara, in minutul 87.
In final a ramas 1-0 pentru Gaz Metan, rezultat ce ii indeparteaza pe elevii lui Pustai de zona retrogradarii, in timp ce iesenii se vad obligati sa obtina cel putin sase puncte din ultimele trei meciuri ale turului de campionat.

Niciun comentariu: