Presedintele clubului Poli Iasi, Sorin Boca, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca bugetul clubului din dealul Copoului exista doar pe hartie.
„As vrea sa vad si eu ce ar face altul in postura mea. La noi bugetul este numai pe hartie, cand vine vorba de bani, situatia este asa cum este. De un an de zile tot primim bani la doua-trei luni. Ni se da cate o gura de oxigen si atat! Actionarii clubului trebuie sa inteleaga ca la echipa trebuie bani in fiecare luna. E greu sa le ceri jucatorilor performanta daca nu sunt motivati financiar“, a declarat Sorin Boca.
Oficialul iesean a mai spus ca a lipsit cateva zile de la club deoarece a fost foarte blonav: „Nu am plecat de la club si nici nu mi-am dat demisia! Pur si simplu m-am imbolnavit. Am avut temperatura de 40 de grade. Nici acum nu ma simt bine, dar am venit, totusi, sa vad cum putem rezolva problemele existente“.
Referitor la partida cu FC Brasov, Boca a spus ca isi doreste o victorie, insa va fi foarte greu.
„Ne dorim sa legam si noi trei victorii, dar in conditiile actuale este foarte greu. Oriunde, daca nu asiguri conditii nu poti cere rezultate. Nu se poate ca etapa de etapa sa apelezi la intelegerea jucatorilor si sa le ceri sa joace pentru onoare. Sper ca actionarii sa inteleaga aceste lucruri“, a conchis Sorin Boca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu