IN LOC DE BUN VENIT

Am stat mult si m-am gandit daca este sau nu oportun acest blog. Unii spun ca da, altii ca nu.
Asta ramane sa decideti dumneavoastra.
Si nu uitati un singur lucru: DACA NU PUTETI SA FITI BUNI, ATUNCI FITI RAI!

vineri, 23 ianuarie 2009

CRISTIANO BERGODI: „VREAU CONCURENTA PE POSTURI“


Antrenorul echipei Poli Iasi, Cristiano Bergodi, a declarat vineri ca isi doreste dubluri pe posturi, pentru a exista o concurenta reala.
„Am vorbit cu presedintele clubului, domnul Boca, si i-am transmis ca mi-as dori sa avem concurenta pe posturi. Tocmai de aceea ne-ar mai trebui unul-doi atacanti, un fundas dreapta si unul stanga. Eu cunosc foarte bine felul cum gandesc jucatorii. Ei daca stiu ca nu au concurenta serioasa, nu mai dau totul pe teren. Si pentru a face performanta, eu vreau ca ei sa dea 110% in fiecare meci si pentru asta imi trebuie concurenta pe posturi. As vrea un atacant de viteza, pentru ca Balba si Paliamru sunt ambii atacanti de careu, cu gabarit. Despre cei trei jucatori argentinieni veniti in probe (n.r. – Emmanuel Blanco, Oscar Almada si Gaston Colon) nu pot spune inca prea multe. Blanco mi se pare un jucator interesant, dar nu am luat inca o decizie in privinta lor. Oricum, pana la plecare ani cantonamentul din Antalya voi lua o decizie, pentru ca acolo vreau sa am jucatorii pe care ma voi baza in retur“, a declarat Cristiano Bergodi.
Tehnicianul italian a mai spus ca incearca sa impuna la Poli Iasi sistemul „4-4-2“: „Jucatorii sunt foarte receptivi la indicatiile noastre si incearca sa se acomodeze la sistemul «4-4-2», pe care vreau eu sa-l joc. Vreau sa vad daca putem evolua in acest sistem, dar asta nu inseamna ca va ramane batut in cuie. Daca se va demonstra ca nu putem juca in acest sistem, vom juca altfel“.

Niciun comentariu: