Purtatorul de cuvant al Serviciului Politiei Rutiere Iasi, Cristian Mandru, s-a declarat vineri deranjat de faptul ca impresarul jucatorului a acuzat politia ca-si face reclama „pe spatele lui Balba“.
„Noi nu ne facem reclama pe spatele lui Balba! El a generat tot acest incident. Nu este o placere pentru noi sa il punem intr-o postura urata. Politia Rutiera a constatat o infractiune si a luat masurile care se impuneau. Cazul a fost si foarte mediatizat, Ionut Balba nefiind la prima abatere. Cat despre declaratiile referitoare la faptul ca nu se afla la volan in momentul accidentului, atacantul de la Poli Iasi poate sustine orice“, a declarat Cristian Mandru.
Reactia purtatorul de cuvant al Serviciului Politiei Rutiere Iasi a venit dupa ce joi impresarul lui Balba, Ioan Salavastru, a spus: „Daca Politia are probe clare, sa le faca publice, daca nu, sa nu-si mai faca atata reclama pe spatele lui Ionut!“
In noaptea de luni spre marti, masina lui Ionut Balba a fost implicata intr-un accident, dupa ce in prealabil nu oprise la semnalul agentilor de circulatie.
Fotbalistul a fost amendat, iar permisul i-a fost suspendat pe o perioada de 60 de zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu